
CU ORICE PREȚ. Luni, 12 aprilie a.c., a avut loc o nouă ședință a Consiliului Local, prioritar, pe ordinea de zi, fiind aprobarea modificării PUZ-ului comunei de către comisia tehnică de amenajare a teritoriului și de urbanism. Urgentarea acestei proceduri a fost cerută, imperios, prin personajele ce le controlează din cercul său de influență, de delatorul fostului primar al Râmnicului, Crinu Popescu. Omul l-a trimis pe arhitectul Ioan Ion, pentru a-i reprezenta interesele, care, uluitor, este și angajat, printr-un contract de colaborare, al Primăriei Bujoreni, dar și șeful de proiect al societății patronată de Popescu, SC ROVIMET SA. Adică, individul, cum bine a remarcat, de altfel, și alesul local Gheorghe Gângu, joacă la două capete, încercând să demonstreze, deși în van, că delatorul e om de bine.
Pe lângă legeAșa cum scriam și în numărul trecut al publicației noastre, consilierii locali ai Primăriei Bujoreni au convocat la începutul acestei săptămâni o nouă ședință, al cărei prim punct pe ordinea de zi s-a numit: proiect de hotărâre privind constituirea comisiei tehnice de amenajare a teritoriului și de urbanism pentru elaborarea PUZ-ului din comuna Bujoreni". Crinu Popescu vrea să construiască în Bujoreni un nou imobil pentru locuințe colective cu regimul de înălțime D+P+7 E, în intravilanul comunei Bujoreni, punctul Vatra Casei", compus din patru loturi, cu o suprafață totală de 2.407 metri pătrați.
Surprinzător, de această dată, la ședința CL a fost prezent și arhitectul Ion Ioan Feroce", după cum singur s-a autointitulat, care a pledat" minute bune, în favoarea șefului său, încercând să facă presiuni la adresa aleșilor pentru a aproba noul PUZ. Deși, alesul PD-L, Gheorghe Gângu, le-a explicat foarte clar colegilor din Consiliu că este imorală și ușor ilegală modificarea Planului doar pentru un singur investitor care vrea să construiască în zonă, arhitectul a menționat: Ceea ce nu știți este că nu doar Crinu Popescu vrea să construiască un imobil pentru locuințe, ci, am inserat în acest PUZ și câțiva particulari". Fără urmă de îndoială, casele apărute, peste noapte, în Plan sunt puse doar la derută, pentru a da falsa senzație că lucrurile au fost greșit percepute de opinia publică și media, în general.
Arhitectul Feroce"Un alt motiv care a condus la amânarea ședinței l-a constituit faptul că aleșii, potrivit afirmațiilor consilierului local din partea PD-L, Marian Mirea, materialele de ședință au fost primite extrem de târziu. Le-am primit din scurt și nu am avut vreme să le consultăm, să ne prezentăm opiniile vizavi de acest aspect. Propun amânarea ședinței, până la o dată ulterior stabilită", a precizat Mirea. Gheorghe Petrescu, secretarul primăriei, a sărit ca ars, certându-l ca la ușa cortului pe alesul pedelist, considerând că neobrăzarea" sa este de neacceptat.
Secretarul Primăriei Bujoreni pare, la prima vedere, un individ liniștit, ușor desprins de realitățile cotidiene și cu ceva lacune în domeniul legislației. Privit mai atent, Petrescu este un personaj certăreț, comportându-se de parcă ar fi un ales local, lipsit de cunoștințe în domeniul juridic, superficial, părtinitor și un bun regizor al scenariilor gândite de cei care fac jocurile lui Crinu Popescu. Mai mult, el a avut îndrăzneala să spună că aleșii PD-L boicotează ședințele CL, luând morga unui fel de Torquemada, stăpân peste instituția la care lucrează.
Croit parcă pe același calapod este, ni s-a părut, și arhitectul Ion Ioan care a ținut să precizeze, la derută, probabil, că are toate avizele necesare pentru construcția imobilelor lui Crinu Popescu, dar și pentru PUZ, dorind să lase de înțeles că votul dat de consilierii locali este un fel de apă de ploaie. Sesizând aceste nuanțe, consilierul Gheorghe Gângu i-a răspuns prompt: Păi, în acest caz, ce nevoie mai aveți de noi, de votul nostru?" Vădit încurcat, arhitectul a evitat să răspundă la întrebare. Văzând că ședința s-a amânat, Ion Ioan le-a spus aleșilor că va merge la Consiliul Județean pentru aprobarea PUZ-ului, lăsând să se înțeleagă că el și șeful său își vor vedea realizat interesul, indiferent de piedicile ce li se pun.
Reamintim cititorilor noștri că decizia de trimitere spre aprobare a Consiliului Local a proiectului privind votarea membrilor comisiei de specialitate care va elabora noile planuri urbanistice a venit ca urmare a unui referat întocmit de arhitectul Ioan Ion, în care a menționat și numele celor care au deliberat și constatat, în baza căror criterii?, că au fost îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege. Uimitor, din comisia de care aminteam fac parte: primarul - Alexandru Roșu, secretarul primăriei - Gheorghe Petrescu, arhitectul - Ioan Ion și alesul local, Florian Mareș. Mai pe scurt, persoanele amintite au ajuns la concluzia că sunt întrunite toate elementele legale ca aleșii să aprobe componența comisiei. În mod normal, înainte de a propune acest lucru, comisia ar fi trebuit să poarte o discuție cu aleșii pentru a stabili limitele legale în care se poate construi imobilul și să se consulte cu privire la numele arhitecților care urmează a elabora planurile. Din comisia tehnică de amenajare, propusă atunci, ar fi trebuit să facă parte câțiva arhitecți vâlceni al căror nume l-am dat deja publicității. Decizia referitoare la îndeplinirea condițiilor legale cu privire la constituirea acestei comisii ar fi trebuit luată în consens cu toți aleșii locali, și nu doar de un grup de indivizi aserviți intereselor delatorului primarului Râmnicului, Mircia Gutău.

Miercuri, 14 aprilie, s-a consumat și penultima ședință (și șansă) de instanță la Înalta Curte de Casație și Justiție din România. Nu cunoaștem sentința dată de noul complet de judecată, soluția prefigurându-se a se pronunța în seara aceasta sau mâine dimineață. Oricum, după ce veți citi hotărârea prin care Mircia Gutău și Nicolae Dicu au fost condamnați la executarea pedepsei de trei ani și jumătate în penitenciar, vă veți cutremura și vă va pieri încrederea în dreptatea Justiției românești. Cei doi judecători, care i-au văzut vinovați pe edilii vâlceni, au acționat la comandă politică. Primăria Râmnicului trebuia pierdută de pedeliști, iar Mircia Gutău tras pe linie moartă. Ca și Mona Octavia Muscă, liberala care incomoda pe cine știm cu toții. La ora aceasta nu există instanța care să-i tragă la răspundere pe magistrați, iar dacă ea există, este un fel de "Cosa Nostra" intern. Un judecător greșește, colegii săi se-adună și constată că prin condamnarea respectivului, ori s-ar crea un precedent periculos pentru fiecare dintre ei, ori se bazează pe faptul că indiferent ce decizie ar lua, tot ei sunt cei care se trag singuri la răspundere. Cu alte cuvinte, un circuit închis și deocamdată de nepătruns pentru oricare altă formă de control asupra lor. Cine-i controlează pe magistrați? Gândiți-vă la judecătorul Florin Costiniu - președintele Secției Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ce repede l-a scos din arest soția sa, judecător, șefa Asociației Magistraților din România. Corb la corb nu-și scoate ochii!
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE Șl JUSTIȚIE SECȚIA PENALĂ
Decizia nr.273
Dosar nr. 698/57/2008
Ședința publică din 27 ianuarie 2010
Completul compus din: Ana-Hermina Iancu - Președinte
Alixandri Vasile - Judecător
Livia Doina Stanciu - Judecător
Magistrat asistent: Corina Vâlcea
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța a fost reprezentat de procuror Monica Danciu .
La 11 ianuarie 2010 s-a luat în examinare recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție -- Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța împotriva deciziei penale nr. 39/P din 10 aprilie 2009 a Curții de Apel Constanța - Secția Penală și pentru Cauze Penale cu Minori și de Familie.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea din data de 11 ianuarie 2010, iar pronunțarea deciziei s-a amânat la 20 ianuarie 2010 și apoi, la 27 ianuarie 2010.
CURTEA
Asupra recursului de față;
în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr.126/P/2006 din 27 iulie 2006 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de Combatere a Corupției, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților Gutău Mircea, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art.254 alin.1 C.pen. raportat !a art.6 din. Legea nr.78/2000 și Dlcu Nicolae, pentru săvârșirea complicității Ia infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 26 C.pen., raportat la art. 254 alin. 1 C.pen. și art.6 din Legea nr.78/2000.
În fapt, s-a reținut că inculpatul Gutău Mircia, în calitate de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, a pretins, în perioada aprilie - iulie 2006, de la denunțătorul Popescu Constantin, atât direct, cât și prin intermediul inculpatului Dicu Nicolae, suma de 50.000 euro, redusă ulterior la 40.000 euro, în scopul îndeplinirii unui act ce intra în sfera atribuțiilor sale de serviciu, respectiv emiterea unui certificat de urbanism în condițiile solicitate de persoana interesată. În sarcina inculpatului Dicu Nicolae s-a reținut că, în calitate de viceprimar al municipiului Râmnicu Vâlcea, în perioada aprilie - iulie 2006, l-a ajutat, prin explicita rea solicitărilor, pe inculpatul Gutău Mircia să pretindă de la numitul Popescu Constantin suma de 50.000 euro, redusă ulterior la 40.000 euro, în scopul îndeplinirii unui act ce intra în sfera atribuțiilor de serviciu ale autorului infracțiunii, respectiv emiterea unui certificat de urbanism în condițiile solicitate de persoana interesată, primind pentru sine și pentru autorul infracțiunii suma totală de 25.000 euro.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr.1316/P/2006, iar ulterior, prin încheierea nr.6281/27.10.2006 a înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus strămutarea judecării cauzei la Tribunalul Alba, unde dosarul a fost înregistrat sub nr. 4510/90/2006.
Prin încheierea din data de 7 noiembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul cu numărul de mai sus, s-a dispus, în temeiul art. 3002 raportat la art. 160b alin.3 C.proc.pen.și art.148 lit.f C.proc.pen., menținerea stării de arest a inculpaților.
Curtea de Apel Alba lulia, prin decizia penaiă nr.669 din 10 noiembrie 2006, a admis recursurile declarate de inculpații Gutău Mircia și Dicu Nicolae și, în baza art.139 alin.1 C.proc.pen., a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a acestora, cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, prevăzută de art.1451 C.proc.pen., fără încuviințarea instanței de judecată, dispunând, totodată, punerea de îndată în libertate a inculpaților.
Prin sentința penală nr.182 din 18 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Alba, în dosarul nr.4510/90/2006, în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, raportat la art. 10 lit. a Cod procedură penală a fost achitat inculpatul Gutău Mircia (fiul lui Gheorghe și Margareta, născut la 27.04.1957 în corn. Satu Mare, jud. Suceava, dom. în Râmnicu -Vâlcea, str. Cpt. D. Mărășeanu, nr. 3, jud. Vâlcea, cetățean român, studii superioare, stagiul militar satisfăcut, primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, căsătorit, fără antecedente penale, CNP. 1570427384195), de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prev. de art. 254 alin. 1 Cod pena! raportat la art. 6 din Legea nr.78/2000.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală a fost achitat inculpatul Dicu Nicolae (fiul iui Nicolae și Elena, născut la 12.01.1953 în corn. Stoenești, județul Vâlcea, domiciliat în municipiul Râmnicu Vâlcea, str. Știrbei Vodă nr 3, bl P,2, sa B, ap. 18, județul Vâlcea, cetățean român, studii superioare, stagiul militar satisfăcut, viceprimar al municipiului Râmnicu Vâlcea, căsătorit fără antecedente penale. CNP 1530112384205), de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prev. de art. 254 alin. 1 cod penal raportat la art. 6 din Legea nr.78/2000, prin înlăturarea dispozițiilor art. 26 cod penal.
A fost revocată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, dispusă față de cei doi inculpați prin decizia penală nr.669/10 noiembrie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, în dosarul penal nr. 3306/57/2006.
A fost desființată măsura sechestrului asigurător luată în cursul urmăririi penale prin Ordonanța din data de 25.07.2006 cu privire la terenul în suprafață totală de 805,6 mp, cu destinație pentru construcție, situat administrativ în Râmnicu Vâlcea, str. Straubing nr.158, zona D, nr. cadastral (4904-6108) 1/1, proprietatea inculpatului Dicu Nicolae.
A fost respinsă cererea de obligare a inculpaților la restituirea către denunțător a sumei de 5000 euro.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat, în faza de urmărire penală și de judecată, s-a stabilit a rămâne în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță, coroborând probele administrate în cursul urmăririi penale, cu cele administrate nemijlocit în cursul judecății, a reținut o altă situație de fapt decât cea avută în vedere de procuror la momentul trimiterii în judecată a inculpaților.
Astfel:
- a stabilit inexistența cererii pentru terenul din strada Stoianovici, cerere care, contrar susținerilor acuzării, nu constituia doar o simplă formalitate deoarece, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, mai precis cu dispozițiile art. 15 și art.29 alin.1 din Ordinul 1430/2005 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr.50/1991, pentru emiterea certificatului de urbanism, solicitantul trebuie să formuleze cerere și să depună o întreagă documentație compusă din elementele precizate în actul normativ menționat.
- a reținut că, martorul Popescu Constantin avea intenția" de a obține în perspectivă un certificat de urbanism pentru terenul din strada Stoianovici, aspect despre care știau doar inculpatul Dicu Nicolae și martorul Toma (angajat al SC ROVIMED SA), care i-a adus inculpatului Dicu Nicolae contractul de vânzare- cumpărare cu privire la teren.
- a mai reținut că, din înregistrările audio- video, care relevă dialogul dintre denunțător și inculpatul Gutău Mircia din data de 6 iulie 2006, rezultă refuzul categoric al inculpatului Gutău Mircia la tentativa denunțătorului Popescu Constantin de a oferi mită, acest refuz fiind accentuat prin semnul exclamării, după cuvântul NU, rostit de către acesta.
În condițiile în care mita urma să fie dată pentru terenul din strada Stoianovici, nu poate fi explicată descrierea din starea de fapt din acuzare, privind înțelegerea prealabilă cu privire ia nemulțumirea denunțătorului că nu a obținut certificatul de urbanism pentru imobilul din strada Cerna și pentru care era depusă întreaga documentație pentru obținerea certificatului de urbanism.
- declarațiile celor doi inculpați se coroborează și anume că, în data de 5 iulie 2006, după discutarea problemelor de pe ordinea de zi, inculpatul Dicu Nicolae i-a adus coinculpatului Gutău Mircia la cunoștință faptul că denunțătorul mai deține un teren pe strada Stoianovici, unde intenționa să construiască un imobil cu 7 etaje, situație în care inculpatul Gutău a declarat că în zona respectivă se poate construi în condițiile din PUZ (un imobil cu 7 etaje), dar cu acordul vecinilor.
în aceste condiții inculpatul Gutău Mircia a aflat despre intențiile denunțătorului de la inculpatul Dicu, că dorește să edifice o construcție pe strada Stoianovici pe 5 iulie 2006, spre deosebire de terenul din strada Cerna pe care nu putea edifica o clădire cu 7 etaje, în final, prima instanță a stabilit cu certitudine că sunt lipsite de credibilitate declarațiile denunțătorului și că rezultă intenția de răzbunare a acestuia față de inculpatul Gutău Mircia, prin intermediul coinculpatului Dicu Nicolae cu care era prieten. De altfel, denunțătorul s-a folosit de inculpatul Dicu Nicolae pentru că nu a reușit să-l mituiască pe inculpatul Gutău Mircia, nici măcar direct, atunci când a fost la sfârșitul iernii 2006 -în audiență la inculpat și i-a lăsat pe birou un plic cu bani.
Inculpatul i-a cerut să ia plicul și să plece, în caz contrar va anunța organele de pază.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Direcția Națională Anticorupție - Serviciul teritorial anticorupție Alba lulia, motive de apel ce se găsesc la filele 5-15 din dosarul nr.4510/90/2006 al Curții de Apel Alba lulia și care au vizat:
- nelegalitatea și netemeinicia hotărârii instanței de fond apreciată de Ministerul Public ca fiind lovită de nulitate absolută, întrucât au fost încălcate dispozițiile art.334 Cod procedură penală privind punerea în discuție a noii încadrări juridice a infracțiunii reținută în sarcina inculpatului Dicu Nicolae".
Astfel, în motivele de apel s-a susținut că, potrivit art. 334 Cod procedură penală, în cazul schimbării încadrării juridice instanța este obligată să pună în discuție noua încadrare juridică și să atragă atenția inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau, eventual, amânarea judecății, pentru a-și pregăti apărarea, chiar dacă prin schimbarea încadrării s-ar crea inculpatului o situație mai ușoară, or, în cazul de față, schimbarea încadrării juridice s-a făcut dintr-o formă de participație mai ușoară, respectiv complicitate la infracțiune, în autorat, ceea ce impunea cu atât mai mult, punerea în discuție a schimbării încadrării juridice", invocându-se în acest sens decizia nr. 1050/24.02.2004 a înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală.
- nelegalitatea și netemeinicia hotărârii primei instanțe sub aspectul greșitei soluții de achitare dispusă față de inculpații Gutău Mircia și Dicu Nicoiae,
S-a susținut că este inadmisibil și total lipsit de cea mai elementară etică profesională ca motivarea judecătorului să reprezinte o copie fidelă a concluziilor apărării (practic fiind copiate pasaje din concluziile scrise ale apărătorului inculpatului Dicu Nicolae în motivarea sentinței)".
Astfel, instanța de fond a reținut o stare de fapt eronată, și care nu corespunde stării de fapt reținută în actul de sesizare a instanței, făcând astfel 6 analiză și o interpretare greșită a probelor".
S-a susținut de asemenea, că judecătorul își întemeiază întreaga motivare cu privire la inculpatul Gutău Mircia pe lipsa situației premisă a infracțiunii de luare de mită, respectiv împrejurarea ca funcționarul să fie investit prin serviciul al cărui salariat este, cu o solicitare, de regulă scrisă, iar în lipsa unei astfel de investiri, funcționarul nu este ținut să efectueze un act de serviciu".
Astfel, în mod greșit, instanța de fond a reținut că pentru terenul din strada Stoianovici, denunțătorul Popescu Constantin nu avea depusă nici o cerere de eliberare a unui certificat de urbanism, context în care inculpatul Gutău Mircia nu avea pentru ce să pretindă sau să primească i bani sau alte foloase, și conchide prin a aprecia că infracțiunea nu există".
- o altă critică a constat în aceea că instanța de fond nu a ținut cont de probele administrate în cursul urmăririi penale, dând o valoare probatorie mult mai mare celor administrate în cursul cercetării judecătorești.
În acest sens, s-a solicitat a se avea în vedere plângerea și declarația părții vătămate Popescu Constantin, discuțiile ambientale dintre denunțător și inculpatul Dicu Nicolae, în ziua de 6 iunie 2006, din incinta restaurantului Hotelului Măria", declarația martorului Toma Florin, probe care demonstrează vinovăția celor doi inculpați. Pe cale de consecință, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței pronunțate de Tribunalul Alba și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În subsidiar, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii primei instanțe și, în urma rejudecării, pronunțarea unei soluții de condamnare a inculpaților pentru infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a acestora.
Prin decizia penală nr.179/A 2007 din 10.12.2007, pronunțată în dosarul nr. 4510/90/2006, Curtea de Apel Alba lulia - Secția penală a admis, în baza art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală, apelul declarat de D.N.A - Serviciul teritorial anticorupție Alba lulia împotriva sentinței penale nr. 182/18.06.2007, pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr.4510/90/2006, a desființat sentința penală atacată și a dispus | rejudecarea cauzei de către Tribunalul Alba.
În motivarea deciziei penale s-a apreciat că, instanța de fond, omițând a pune în discuția părților schimbarea încadrării juridice a faptelor într-o nouă încadrare, mai gravă, a pronunțat o hotărâre lovită de nulitate absolută, situație în care se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Alba.
împotriva deciziei penale nr.179/A/2007 din 10.12.2007, pronunțată de Curtea de Apei Alba lulia - Secția penală, în dosarul nr.451 0/90/2006 au declarat recurs inculpații.
Prin decizia penală nr.1159 din 28 martie 2008, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală, în dosarul nr.451 0/90/2006, au fost admise recursurile declarate de inculpații Gutău Mircia și Dicu Nicolae împotriva deciziei penale nr. 179/A/1 0.12. 2007 a Curții de Apel Alba lulia - Secția penală, a fost casată decizia penală atacată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Alba lulia, pentru soluționarea pe fond a apelului declarat de D. N. A -Serviciul teritorial anticorupție Alba lulia, împotriva sentinței penale nr. 1 82/1 8.06.2007 a Tribunalului Alba.
Cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel Alba lulia - Secția Penală sub nr. 698/57/2008, iar în cursul rejudecării apelului, prin încheierea nr. 1876 din data de 28.10.2008, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, în dosarul nr.7971/1/2008, a fost admisă cererea formulată de inculpatul Gutău Mircia și s-a dispus strămutarea judecării cauzei de la Curtea de Apel Alba lulia, la Curtea de Apel Constanța, menținându-se actele îndeplinite.
Cu prilejul susținerii motivelor de apel în fața Curții de Apel Constanța, reprezentantul Ministerului Public a declarat că înțelege să critice hotărârea primei instanțe doar cu privire la greșita achitare a inculpaților, solicitând să se admită apelul, să se constate că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpaților Gutău Mircia și Dicu Nicolae și, pe cale de consecință, condamnarea acestora.
Prin decizia penală nr.39/P din 10 aprilie 2009, pronunțată în dosarul nr.698/57/2008, Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie a dispus respingerea, ca nefondat, a apelului formulat de Direcția Națională Anticorupție -Serviciul teritorial anticorupție Alba lulia împotriva sentinței penale nr.182 din 18 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr.451 0/90/2006, privind pe inculpații Gutău Mircia și Dicu Nicolae.
Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele:
Analizând cauza din perspectiva dispozițiilor cuprinse în art.52 Cod procedură penală, instanța de fond, în mod corect, a constatat că ansamblul probator administrat nu este în măsură să răstoarne prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpații.
De asemenea, situația de fapt avută în vedere de prima instanță este una corectă, evenimentele derulându-se în modalitatea prezentată de cei doi inculpați în declarațiile pe care s-au dat și confirmate de declarațiile martorilor Torna Florin, Rădulescu Măria, Stănescu Gheorghe și Teodosie Filip, cât și cu actele emise de autoritățile locale privind modalitatea de rezolvare a solicitărilor denunțătorului.
Trecând la analiza elementelor constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. 1 Cod penal, instanța de apel a reținut că pentru a fi conturată latura obiectivă a acestei infracțiuni este absolut necesar ca actul pentru a cărei îndeplinire/neîndeplinire, funcționarul pretinde/primește bani sau foloase să facă parte din sfera atribuțiilor de serviciu ale acestuia, adică să fie un act privitor la îndatoririle sale de serviciu. Această cerință are o importanță hotărâtoare pentru existența infracțiunii de luare de mită, deoarece, fiind vorba de o infracțiune de serviciu ea nu poate fi reținută în sarcina unui funcționar, decât în cazul încălcării unei obligații ce intră în competența sa de serviciu.
Cât privește latura subiectivă a infracțiunii, s-a constatat că aceasta se săvârșește cu intenție directă, pentru că făptuitorul realizează că primind banii sau foloasele, nu i se cuvin și totuși el le primește, le acceptă și le pretinde".
În deplin acord cu prima instanță, curtea de apel a reținut că, în mod obligatoriu, cerința esențială pentru întrunirea elementelor materiale ale infracțiunii de luare de mită este aceea ca funcționarul respectiv să fie investit cu o solicitare scrisă de către o persoană pentru întocmirea atribuțiilor de serviciu. În lipsa unei astfel de investiri, funcționarul nu este ținut să efectueze un act de serviciu, iar obligațiile sale capătă consistență numai după momentul investirii cu cererea solicitantului",
Cum din documentația aflată la dosar rezultă că cererea SC ROVIMET" SA pentru obținerea certificatului de urbanism pentru terenul din str. Gabriel Stoianovici nr.3, a fost depusă pe data 1 august 2006, după arestarea celor doi inculpați, nefiind astfel îndeplinite cerințele ce decurg din art. 15 și art. 29 din Ordinul nr. 1430/2005j,privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr.50/1991, instanța de apel a stabilit că susținerea denunțătorului în sensul că sumele de bani oferite inculpatului Dicu Nicolae, în vederea obținerii PUZ-ului și PUD-ului pentru această stradă, este nesinceră.
în aceste condiții, inculpatul Gutău Mircia, nediscutând niciodată cu Popescu Constantin despre acest teren, nu avea pentru ce să pretindă, să primească bani sau foloase, nici direct și nici prin intermediul lui Dicu Nicolae, neexistând actul determinat ce ar fi intrat în sfera atribuțiilor sale de serviciu, astfel că nu a comis infracțiunea de luare de mită, întrucât aceasta nu există".
Inculpatul Gutău Mircia, nefiind autorul infracțiunii de luare de mită, instanța de apel a concluzionat că nu poate exista nici complicitatea la această infracțiune, care nu a fost dovedită, sub nicio formă, în cauză.
Mai mult decât atât, asemeni instanței de fond, instanța de control judiciar a evidențiat faptul că banii primiți de inculpatul Dicu Nicolae au constituit, în realitate, un împrumut din partea unui vechi prieten.
Chiar dacă, în final, instanța de apel a admis că s-au administrat și probe în sprijinul incriminării, a conchis că acestea nu sunt suficiente pentru înfrângerea prezumției de nevinovăție a inculpaților, astfel că, în mod corect, aceștia au fost achitați.
Împotriva deciziei penale sus-arătate a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -Direcția Națională Anticorupție - Serviciul teritorial Constanta, care a criticat greșita achitare a celor doi inculpați, apreciind că, în cauză, este incident cazul de casare prevăzut de art.3859 pct.18 C.proc.pen.
În susținerea recursului, reprezentantul Ministerului Public a învederat faptul că soluția de achitare pronunțată de prima instanță și menținută de instanța de apel s-a întemeiat doar pe declarațiile inculpaților, confirmate în opinia ambelor instanțe, de declarațiile a patru martori, fiind înlăturate nejustificat, din operațiunea de evaluare a probatoriului administrat în cauză, celelalte declarații ale martorilor și înregistrările video și audio realizate în condiții de legalitate.
În opinia Direcției Naționale Anticorupție, împrejurarea reținută de instanțe, conform căreia Dicu Nicolae ar fi primit sumele de 5000 euro și, respectiv, 20.000 euro cu titlu de împrumut de la martorul denunțător Popescu Constantin, este în flagrantă contradicție cu probele aflate la dosarul cauzei, din care rezultă, fără echivoc, vinovăția inculpaților pentru infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea acestora în judecată.
De asemenea, reprezentantul Ministerului Public a susținut că în cauză este îndeplinită condiția situației :premisă", fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, textul de lege impunând ca actul pe care-l negociază funcționarul, să facă parte din sfera atribuțiilor de serviciu ale acestuia.
Cum, în speță, sumele de bani cărei au fost pretinse pentru eliberarea unui certificat de urbanism, între cei doi inculpați existând o înțelegere, reprezentantul parchetului a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței penale nr.182 din 18 iunie 2007 a Tribunalului Alba și a deciziei penale nr.39/P din 10 aprilie 2004 a Curții de Apel Constanța -Secția penală si pentru cauze penale cu minori și de familie și, în rejudecare, condamnarea inculpatului Gutău Mircia pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art.254 alin.1 C.pen., raportat la art.6 din Legea nr. 78/2000 și a inculpatului Dicu Nicolae pentru complicitate la infracțiunea de luare de mită prevăzută de art.26 C.pen, raportat la art.254 alin.1 C.pen. combinat cu art.6 din Legea nr.78/2000.
La termenul din data de 9 noiembrie 2009, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art.38514 alin.11 C.proc.pen., având, pe de o parte, obligația de a proceda la ascultarea inculpaților prezenți, motivat de împrejurarea că ambele instanțe (de fond și apel) nu au pronunțat împotriva acestora o hotărâre de condamnare, iar pe de altă parte, în respectarea și a dispozițiilor art.70 alin.2 C.proc.pen., le-a adus la cunoștință inculpaților faptul că au dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-la totodată atenția că ceea ce declara poate fi folosit și împotriva lor, ambii inculpați prevalându-se de dreptul la tăcere (a se vedea încheierea de la fila 24 dosar recurs), drept asupra exercitării căruia nu au revenit până la finalizarea cercetărilor în prezenta cauză.
De altfel, în cauzele Saunders contra Regatului Unit și O'Halloran și Francis contra Regatului Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că deși nu este menționat, în mod expres, în art.6 din Convenție, dreptul la tăcere și una din componentele sale, și anume dreptul de a nu contribui la propria acuzare, constituie unul dintre standardele internaționale larg recunoscute, care au stat la baza noțiunii de proces echitabil" consacrată de art.6 din Convenție. Dreptul la tăcere și dreptul de a nu contribui la propria acuzare sunt drepturi absolute, iar exercitarea oricăror forme de coerciție directă, pentru ca o persoană acuzată să facă declarații care contribuie la propria acuzare, împotriva voinței sale, aduce atingere, în sine, substanței acestor două drepturi".
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform art.3859 alin.3 C.proc.pen., combinat cu art.3856 alin.1 și 2 - C.proc.pen., constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța este fondat, pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare.
Din probatoriile administrate în cauză în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, analizându-se și susținerile parchetului și ale apărătorilor celor doi inculpați, Înalta Curte reține următoarea situație de fapt:
Inculpații Gutău Mircia și Dicu Nicolae au deținut funcțiile de primar și, respectiv, viceprimar în municipiul Râmnicu Vâlcea, localitate în care își desfășura activitatea și martorul denunțător Popescu Constantin.
În calitate de acționar majoritar la SC ROVIMET SA, martorul denunțător Popescu Constantin a cumpărat de la numitul Ionescu Radu, la data de 2 decembrie 2005, un teren amplasat în municipiul Râmnicu Vâlcea, str.Cerna nr.6, în suprafață de 280 mp, în scopul edificării unei construcții.
Anterior tranzacției, martorul denunțător Popescu Constantin i-a solicitat vânzătorului un certificat de urbanism, care să ateste că terenul cumpărat poate fi folosit pentru dezvoltări imobiliare. Vânzătorul s-a conformat și, prin mandatarul Ionescu Elena, a obținut de la Primăria Rm.Vâlcea, condusă de cei doi inculpați, certificatul de urbanism nr. 1731/29344/26.09.2005 (filele 167-175 dos.urm.pen.) cu datele tehnice aflate în cuprinsul actului (procentul de ocupare a terenului - POT - de 80%, coeficientul de utilizare a terenului - CUT - de 0,93 și regimul maxim de înălțime de patru nivele, respectiv, P + 3 E - parter și 3 etaje), fapt ce a determinat realizarea tranzacției.
Ulterior dobândirii terenului, SC ROVIMET SA a solicitat, la rândul ei, Primăriei Rm.Vâlcea, un certificat de urbanism pentru același teren și în aceleași condiții generale de amplasament (procent de ocupare terenului - POT -, coeficient de utilizare a terenului - CUT - , regim maxim de înălțime de patru nivele ș.a.), obținând la data de 23 decembrie 2005, deci la numai trei luni, un act cu mențiuni total diferite față de primul certificat, toate în defavoarea sa (certificatul de urbanism nr.2274/40725/23.12.2005 -filele 176-181 dos.urm.pen.).
Nemulțumit de schimbarea nejustificată a datelor tehnice, martorul denunțător Popescu Constantin s-a prezentat la sediul Primăriei
Rm.Vâlcea, unde l-a contactat personal pe inculpatul Gutău Mircia (primarul municipiului), deoarece martorul Toma Florin - director general
executiv la SC ROVIMET SA, care se ocupase în numele societății de obținerea certificatului de urbanism din 23 decembrie 2005 - îl avertizase că inculpatul Gutău Mircia nu este de acord ca SC ROVIMET
SA să execute o construcție pe terenul respectiv, în condițiile solicitate (declarația martorului Toma Florin, filele 40-41 dos.urm.pen.).
Martorul denunțător Popescu Constantin a solicitat personal inculpatului Gutău Mircia să-i elibereze un certificat de urbanism similar celui emis lui Ionescu Radu, deoarece nu intervenise nicio schimbare în
situația terenului, însă inculpatul i-a evidențiat că, terenul fiind situat în centrul orașului, este dificil să elibereze o autorizație de construcție în regimul solicitat, dar că s-ar putea trece peste toate dificultățile, în schimbul unei sume de bani neprecizată.
La data de 14 februarie 2006, SC ROVIMET SA a solicitat, prin cererea înregistrată sub nr.4954, avizarea documentației privind edificarea unui imobil cu destinația birouri pe terenul din str.Cerna nr.6, iar, prin adresa cu același număr din data de 7 martie 2006, Primăria Rm. Vâlcea, condusă de cei doi inculpați, i-a comunicat că documentația nu a fost avizată favorabil, regimul de înălțime propus fiind prea mare (filele 228; 229-244 dos.urm.pen.).
În aceste condiții, la data 13 martie 2006, SC ROVIMET SA a revenit, prin cererea nr.8174, solicitând un aviz similar, dar pentru o construcție cu două nivele mai mică, însă, prin raportul întocmit de martora Mihăilescu Elena Liliana (șef serviciu la Direcția urbanism din cadrul Primăriei Rrn.Vâlcea - declarația martorei de la filele 190-193 dos.urm.pen. și de la fila 125 dosar fond), aprobat de primarul Gutău. Mircia, s-a propus avizarea pentru o construcție cu încă două nivele mai mică, revenindu-se practic, la certificatul de urbanism anterior, care îl nemulțumise pe martorul denunțător (filele 248-262; dos.urm.pen. și raportul întocmit de inginer Mihăilescu Liliana, fila 245 dosar urm.pen.).
Cunoscând că respingerea, în două rânduri a propunerii de avizare împiedica pentru viitor reiterarea acesteia, SC ROVIMET SA a cerut, la data de 27 martie 2006, retragerea propunerii de avizare a documentației (fila 247 dos.urm.pen.).
Reamintindu-și sugestia" inculpatului Gutău Mircia din timpul discuției personale avută cu acesta, martorul denunțător Popescu Constantin a decis să-i ofere inculpatului suma de 5.000 euro, scop în care l-a contactat telefonic, în luna aprilie 2006, stabilind împreună o întâlnire în biroul primarului, în cursul aceleiași zile.
Găsindu-l pe inculpatul Gutău Mircia singur în biroul său, martorul denunțător Popescu Constantin i-a comunicat că a adus suma de 5.000 euro, iar acesta i-a cerut să remită banii viceprimarului, respectiv coinculpatului Dicu Nicolae, care îl așteaptă în biroul său și este informat despre întreaga situație.
Martorul denunțător Popescu Constantin s-a conformat și a mers la biroul inculpatului Dicu Nicolae, care într-adevăr îl aștepta, depunând pe biroul acestuia plicul cu bani.
Inculpatul Dicu Nicolae a cerut amănunte privind cuantumul sumei, iar când a aflat că este vorba numai de 5.000 euro s-a arătat nemulțumit, precizând că suma este suficientă numai pentru consilierii din cadrul consiliului local, în competența cărora intra modificarea planului de urbanism zonal, necesar eliberării certificatului de urbanism.
Înalta Curte consideră că, acesta este momentul consumării infracțiunilor săvârșite de cei doi inculpați.
După aceasta, martorul denunțător Popescu Constantin a avut un alt contact cu inculpatul Dicu Nicolae, care i-a menționat că suma inițială trebuie înmulțită cu zece, astfel că acesta a :înțeles că suma totală solicitată de inculpați este de 50.000 euro.
După toate aceste discuții și după înmânarea sumei de 5.000 euro, martorul denunțător Popescu Constantin a obținut o copie a planului de urbanism zonal și a constatat că, în continuare certificatul de urbanism emis pentru SC ROVIMET SA impunea condiții restrictive, în raport de cel eliberat proprietarului anterior, astfel că împreună cu martorul Toma Florin și cu numitul Preda Florin a mers inopinat ia biroul inculpatului Gutău Mircia pentru a solicita explicații.
Inculpatul Gutău Mircia l-a îndrumat să formuleze o nouă cerere pentru emiterea certificatului de urbanism, cerere ce a fost înregistrată sub numărul 18713/13.06.2006 la Primăria Rm.Vâlcea (fila 157 dos.urm.pen.).
La diata de 27 iunie 2006, martorul denunțător Popescu Constantin a mers la biroul inculpatului Dicu Nicolae, care i-a comunicat că certificatul de urbanism ce-i va fi eliberat, nu va fi în concordanță cu planul urbanistic zonal, dându-i practic a înțelege că va avea în conținut prevederi favorabile. În aceeași zi însă, a fost eliberat certificatul de urbanism nr. 1349/18713/27.06.2006 (filele 153-166 dos.urm.pen.), semnat de inculpatul Gutău Mircia, în care fuseseră stabilite condiții la fel de restrictive ca și cele anterioare.
Acest lucru l-a determinat pe martorul denunțător Popescu Constantin să-i solicite inculpatului Dicu Nicolae restituirea sumei de 5.000 euro și, totodată, să denunțe întreaga activitate a inculpaților, Direcției Naționale Anticorupție, denunț făcut la data de 28.06.2006 (filele 27-29 dos.urm.pen.).
Neprimind banii de la inculpatul Dicu Nicolae, martorul denunțător Popescu Constantin, al cărui scop evident era să realizeze o construcție, acesta fiind obiectul de activitate al firmei pe care o reprezenta, s-a prezentat la data de 30 iunie 2006 la biroul inculpatului Dicu Nicolae și i-a propus acestuia ca, obiectul investiției să se transfere în str.Gabriel Stoianovici din municipiul Rm.Vâlcea, unde SC ROVIMET SA deținea un teren în suprafață de 420 mp, urmând ca, în situația în care în scurt timp va fi eliberat un certificat de urbanism favorabil, fără condiții restrictive, el să remită suma de 50.000 euro, solicitată anterior pentru primul teren (cel din str.Cerna), pentru a fi distribuită celor implicați în emiterea respectivelor aprobări.
Propunerea a fost acceptată de inculpatul Dicu Nicolae.
Ulterior acestor discuții, respectiv la data de 4 iulie 2006, Tribunalul Vâlcea a autorizat interceptarea și înregistrarea audio-video de convorbiri și imagini purtate de martorul denunțător Popescu Constantin cu primarul Gutău Mircia și viceprimarul Dicu Nicolae, iar din nota de redare a dialogului ambiental (filele 105 - 111 dos.urm.pen.) rezultă că, denunțătorul Popescu Constantin l-a vizitat pe inculpatul Dicu Nicolae în biroul acestuia, unde a primit confirmarea că primarul Gutău Mircia a fost informat despre solicitarea referitoare la terenul din str.Gabriel Stoianovici și că urmează ca aceștia - primar și viceprimar - să facă demersuri pentru rezolvarea favorabilă a cererii, prin ocolirea avizului comisiei arhitecților (a se vedea și încheierea nr.47/4 iulie 2006, pronunțată în dosarul nr.1194/P/2006 al Tribunalului Vâlcea și autorizația nr. 11/4 iulie 2006 - filele 48-50 dos.urm.pen.).
Totodată, s-a renegociat suma de 50.000 euro, hotărându-se reducerea acesteia la 40.000 euro, din care 5.000 euro, dați anterior, rămâneau ca avans, 20.000 euro, urmau a fi remiși în zilele următoare, iar diferența, la ieșirea" certificatului de urbanism.
Viceprimarul Dicu Nicolae a confirmat înțelegerea și a reiterat promisiunea că va discuta încă o dată cu primarul Gutău Mircia, inclusiv despre renegocierea sumei și condițiile de plată.
Neavând banii necesari, martorul denunțător Popescu Constantin a primit de la Direcția Națională Anticorupție suma, de 20.000 euro, marcată criminalistic, iar la data de 6 iulie 2006, în urma a două convorbiri telefonice s-a întâlnit cu inculpatul Dicu Nicolae la Restaurantul Hotelului MĂRIA din Râmnicu Vâlcea, având asupra sa suma marcată.
Din hota privind redarea dialogului ambiental de la filele 127-128 dos.urm.pen. rezultă că martorul denunțător Popescu Constantin i-a propus inculpatului Dicu Nicolae să :mearga la toaleta localului să facă tranzacția, acesta din urma fiind de acord și, după primirea sumei de 20.000euro, i-a reconfirmat că vorbit cu inculpatul Gutău Mircia și că întreaga problemă se va rezolva.
Imediat după această întrevedere, martorul Popescu Constantin s-a deplasat la biroul primarului Gutău Mircia pentru a se asigura, pe de o parte, că acesta are cunoștință de înțelegere și, pe de altă parte, pentru a-l anunța că i-a dat inculpatului Dicu Nicolae suma de 20.000 euro.
Din nota de redare a dialogului ambiental de la filele 140-141 dos.urm.pen. rezultă că inculpatul Gutău Mircia i-a confirmat martorului denunțător Popescu Constantin că știe despre înțelegerea realizată prin intermediul coinculpatului Dicu Nicoiae, adăugând că trebuie și acordul vecinilor, pentru ca martorul să poată construi pe acel teren. Totodată, din aceeași notă a mai rezultat că, inculpatul Gutău Mircia nu a avut nicio reacție de respingere a discuției referitoare la bani și scopul transmiterii acestor bani.
Din imaginile video conexe acestei discuții rezultă că, în momentul în care martorul denunțător Popescu Constantin dă amănunte privind sumele de bani (20.000 acum și, după aia, când iese certificatul, restul"), incupatul Gutău Mircia gesticulează aprobativ cu mâna, iar cuvintele de despărțire adresate lui Popescu Constantin sunt da, să trăiți, numai bine!", nicidecum vreo atitudine de îndepărtare a acestuia din birou.
Situația, de fapt descrisă mai sus este dovedită în cauză cu următoarele mijloace de probă:
-denunțul formulat de numitul Popescu Constantin (filele 27-29, dos.urm.per.);
-declarațiile martorului denunțător Popescu Constantin (filele 30-34 dos.urm.pen., filele 117-119 dos.fond și filele 43-44 dos.apel nr.698/57/2008 al Curții de Apel Constanța);
-declarațiile martorului Toma Florin (filele 40-41 dos.urm.pen. și filele 137-108 dos.fond);
-declarațiile martorului Mihăescu Toma - secretar al Primăriei Rm.Vâlcea (filele 182-185 dos.urm.pen. și fila 139 dos.fond);
-declarațiile martorului Jinaru Cristian - director executiv al Direcției urbanism din cadrul Primăriei Rm.Vâlcea (filele 194-196 dos.urm.pen, și fila 146 dos.fond);
-declarațiile martorei Mihăilescu Elena Liliana (filele 190-193 dos.urm.peT. și fila 125 dos.fond);
-declarațiile martorei Oprea Parasca - inspector la Direcția urbanism din cadrul Primăriei Rm.Vâlcea (filele 186-189 dos.urm.pen. și fila 145 dos.fond);
-certificatul de urbanism nr. 1731/29344/26.09.2005 și documentația aferentă (filele 167-175 dos.urm.pen);
-certificatul de urbanism nr. 2274/40725/23.12.1005 și documentația aferentă (filele 176-181 dos.urm.pen);
-certificatul de urbanism nr. 1349/18713/27.06.2006 și documentația aferentă (filele 153-166 dos.urm.pen);
-cererea nr.4954/ 14.02.2006 depusă de S.C. ROVIMET SA la Primăria RâmnicuVâlcea și adresa-răspuns nr. 4954/7.03.2006 (filele 228, 229-244 dos.urm.pen);
-cererea nr.8174/13.03.2006, prin care S.C. ROVIMET S.A. a solicitat Primăriei Râmnicu-Vâlcea avizarea unui plan urbanistic de detaliu (filele 248-262 dos.urm.pen);
-raportul întocmit de inginer Mihăilescu Liliana și aprobat de primarul Gutău Mircia, prin care s-a propus avizarea planului urbanistic de detaliu Construcție pentru birouri S.C. ROVIMET SA." (fila 245 dos.urm.pen);
-cererea din 27.03.2006, prin care S.C. ROVIMET S.A. a solicitat retragerea propunerii de avizare a documentației prin modificarea P.U.Z. (fila 247 dos.urm.pen);
-adresa nr. 22000/7.07.2006, emisă de Primăria Râmnicu-Vâlcea, conținând principalele atribuții de serviciu ale inculpatului Gutău Mircia-(fila 151 dos.urm.pen.);
-procesul-verbal din 5.07.2006, privind marcarea criminalistică a sumei de 20.000 euro(filele 55-56 dos.urm.pen);
-procesul-verbal din 6.07.2006 de constatare a infracțiunii flagrante (filele 57-61 dos.urm.pen.);
-autorizația de interceptare și înregistrare nr. 11/4.07.2006, emisă de Tribunalul Vâlcea (fila 50 dos.urm.pen);
-încheierea nr.47 din 4.07.2006, pronunțată în dosarul nr. 1194/P/2006 al Tribunalului Vâlcea (filele 48-49 dos.urm.pen);
-procesul-verbal de certificare a interceptărilor și înregistrărilor audio-video din 18.07.2006, încheiat de Tribunalul Vâlcea (filele 147-150 dos urm.pen);
-procesul-verbal de certificare a interceptărilor și înregistrărilor audio-video din 18.07.2006, încheiat de Tribunalul Vâlcea (filele 147-150 dos.urm.pen);
-un suport magnetic tip miniDV, marca Sony 30 Excellence, având seria constructivă 52 CE 1109D 2040, inscripționat cu nr.1, conținând imagini înregistrate în cursul supravegherii operative a denunțătorului Popescu Constantin în perimetrul Primăriei Râmnicu-Vâlcea, efectuată la 4.07.2006, împreună cu procesul-verbal (filele 86-91 dos.urm.pen);
-un suport digital tip CD RW marca Raxon, având seria constructivă RMC-H-01 AED 1003 192625; inscripționat cu nr. 2, ce conține înregistrarea ambientală audio-video a dialogului purtat de denunțătorul Popescu Constantin cu inculpatul Dicu Nicolae, în sediul Primăriei Râmnicu Vâlcea, la data de 4.07.2Q06, începând cu ora 15.19 împreună cu procesul-verbal și nota de redare (filele 103-111 dos.urm.pen);
-un suport digital tip CD marca Verbatim, având seria constructivă 5342N0321 01, înscripționat cu nr. 4, ce conține înregistrarea audio-video a dialogului ambiental purtat de denunțătorul Popescu Constantib cu inculpatul Dicu Nicolae în incinta Restaurantului Hotelului Maria la data de 6.07.2006, începând cu ora 1410, împreună cu procesul-verbal și nota de redare (filele 112-137 dos.urm.pen);
-un suport digital marca Verbatim, având seria constructivă 5342N0322 01, inscripționat cu nr.5, ce conține înregistrarea audio-video a dialogului ambiental purtat de denunțătorul Popescu Constantin cu inculpatul Gutău Mircia în sediul Primăriei Râmnicu-Vâlcea, la data de 6.07.2006, începând cu ora 1507, împreună cu procesul-verbal și nota de redare (filele 138-141 dos.urm.pen);
-un suport digital tip CD R marca Verbatim, având seria constructivă 5342N0325 20, inscripționat cu nr.126/II-1/02, ce conține două convorbiri telefonice purtate de Popescu Constantin cu inculpatul Dicu Nicolae la data de 6.07.2006, orele 1214, respectiv 1348 și o convorbire telefonică purtată de Popescu Constantin cu inculpatul Gutău Mircia la data de 6.07.2006, ora 1456, împreună cu procesele-verbale și notele de redare (filele 98-102 dos.urm.pen.), toate acestea coroborându-se cu declarațiile inculpatului Gutău Mircia (filele 293-297, 300 dos.urm.pen., filele 111-113 dos.fond, fila 30 dosar apel nr.698/57/2008 al Curții de Apel Constanța ) și cu declarațiile inculpatului Dicu Nicolae (filele 272-280, 283 dos.urm.pen., filele 114-116 dos.fond și fila 31 dos. apel nr.698/57/2008 al Curții de Apel Constanța);
În drept, fapta inculpatului Gutău Mircia care, în calitatea sa de primar al municipiului Rm.Vâlcea, a pretins în luna aprilie 2006 și ulterior a acceptat, prin intermediul coinculpatului; Dicu Nicolae sume de bani (până la concurența sumei de 50.000 euro) de la denunțătorul Popescu Constantin, pentru a îndeplini un act ce intra direct în sfera atribuțiilor sale de serviciu, respectiv emiterea unui certificat de urbanism, în condițiile solicitate de persoana interesată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art.254 alin.1 C.pen. raportat la art.6 din Legea nr.78/2000.
Fapta inculpatului Dicu Nicolae care, în luna aprilie 2006, a primit pentru inculpatul Gutău Mircia, de la martorul denunțător Popescu Constantin suma de 5.000 euro, iar la data de 6 iulie 2006 suma de 20.000 euro, solicitând în total suma de 50.000 euro, în scopul ca inculpatul Gutău Mircia să emită un certificat de urbanism, în condițiile cerute de persoana interesată, întrunește elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de luare de mită prevăzută de art.26 C.pen. raportat la art.254 alin.1 C.pen., combinat cu art.6 din Legea nr.78/2000.
Trebuie precizat că, actul în legătură cu care s-au pretins și primit banii, excedea atribuțiilor de serviciu ale inculpatului Dicu Nicolae (vicepnmar), astfel că acesta nu poate avea calitatea de autor în cauză, activitatea desfășurată de el circumscriindu-se formei de participație a complicității prevăzută de art.26 C.pen. prin ajutorul dat inculpatului Gutău Mircia la săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
Potrivit art.26 C.pen. complicitatea constă în fapta unei persoane care, cu intenție, înlesnește sau ajută, în orice mod, la comiterea unei fapte prevăzute de legea penală.
Trebuie subliniat de asemenea că, modificările ulterioare ale cuantumului pretențiilor solicitate de către inculpați față de denunțătorul Popescu Constantin (5.000 euro, sumă majorată apoi la 50.000 euro și redusă ulterior la 40.OOO euro) nu constituie acte de repetare a infracțiunilor, care să atragă forma continuată a acestora, prevăzută de art.41 alin.2 C.pen. deoarece nu sunt acte materiale distincte, săvârșite în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, ci o continuare a extinderii
Pa.16
pretențiilor materiale ale unui act de luare de mita, deja consumat în luna aprilie 2006.
Infracțiunea de luare de mită, așa cum este definită de art. 254 a.lin.1 C.pen. este o infracțiune instantanee, care se consumă imediat, în momentul pretinderii primirii, acceptării ori nerespingerii banilor ori altor foloase legate de îndeplinirea actului de serviciu, atâta vreme cât este vorba de o unică încălcare a atribuțiilor de serviciu.
Împrejurarea că, cererile denunțătorului Popescu Constantin au vizat succesiv două acte distincte, respectiv pentru terenul din str. Cerna și, ulterior, pentru terenul din str. Gabriel Stoianovic, nu înseamnă că acesta a solicitați eliberarea a două acte distincte, pentru că scopul său era să edifice o singură construcție și, doar în urma malversațiunilor exercitate de inculpați, a fost nevoit să-și transfere pretențiile asupra altui teren.
Deci, inculpatului Gutău Mircia nu i s-a solicitat decât un singur certificat de urbanism, iar el a acceptat primirea de bani pentru o singură încălcare a atribuțiilor de serviciu, indiferent că se referea la terenul din str. Cerna sau la terenul din str. Gabriel Stoianovici.
Potrivit dispozițiilor cuprinse în art.1 din Codul de procedură penală român, scopul procesului pena! îl constituie constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care â săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivii vinovăției sale și nicio persoană nevinovată sa nu fie trasă la răspundere penală.
Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a j drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor, precum și la educarea cetățenilor în spirit al legii.
Pentru aceasta, procesul penal se desfășoară atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, potrivit dispozițiilor prevăzute de lege. în desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cau2:ei, precum și cu privire ia persoana făptuitorului.
Normele procesual penale obligă organele de urmărire, penala și instanțele de judecată să aibă un rol activ și pe întreg cursul procesului penal să respecte dreptul la apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului și celorlalte părți.
Orice persoană, bucurându-se de prezumția de nevinovăție este considerată nevinovată până la vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă.
Învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția. În legătură cu acest principiu, Înalta Curte constată că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că prezumția de nevinovăție reclamă, printre altele, ca sarcina probei să revină acuzării și ca dubiul să fie profitabil acuzatului.
Acuzării îi revine obligația de a arăta învinuitului care sunt acuzațiile cărora le va face obiectul și a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declarație de vinovăție. Statul este obligat să asigure acuzatului dreptul la apărare (el însuși sau cu asistența unui avocat) și să-i permită sa interogheze sau să pună să fie audiați martorii acuzării. Acest drept nu implică numai un echilibru între acuzare și apărare, ci, impune ca audierea martorilor să fie în general în contradictoriu. Elementele de probă trebuie să fie în principiu, produse în fața acuzatului în audiență publică și în vederea dezbaterii în contradictoriu" (Plenul Hotărârii nr.6 din decembrie 1988, cauza Barbera, Messegue și Jabordo vs.Spania).
Vinovăția nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală și instanței de judecată.
Probele trebuie să fie concludente și utile, ceea ce presupune necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea-ce probează corespunde adevărului. Pe de altă parte, în raport cu dispozițiile cuprinse în art. 62, art. 63 C.proc. pen. raportat la art. 1, art. 200 și art. 289 C.proc.pen., hotărârea prin care se soluționează cauza penală dedusă judecății trebuie să apară ca o concluzie, susținută de materialul probator administrat în dosar, constituind un lanț deductiv, fără discontinuitate. Așa cum rezultă din prevederile art. 63 alin. 2 C.proc.pen., este exclusă o ordine de preferință a probelor, neputându-se face distincție, în ceea ce privește valoarea în stabilirea adevărului, în raport de faza în care au fost administrate, criteriul determinant în aprecierea probelor constituindu-l forța acestora de a exprima adevărul, indiferent de momentul procesual căruia aparțin sau de organul care le-a administrat.
De asemenea, enumerarea mijloacelor de probă prin care se constată elementele de fapt ce pot servi ca probă, enumerare făcută în dispozițiile art. 64 alin. 1 C.proc.pen. nu echivalează cu o clasificare, în funcție de valoarea probantă a acestora. În prezenta cauză, Înalta Curte constată ca atât prima instanță cât și instanța de-apel, în disprețul dispozițiilor art. 3 C.proc. pen., privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, au comis-o eroare gravă de fapt, prin încrederea exagerată acordată unor probe și prin ignorarea altora, împrejurare care a condus la achitarea nejustificată a celor doi inculpați. Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt, trebuie să fie gravă, acică, pe de o parte, să fi influențat asupra soluției cauzei, iar pe de altă parte, să fie vădită, neîndoielnică. Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente, care au avut drept consecință pronunțarea altei soluții decât cea pe car